Paula Mihalcea

O scrisoare de la Paula

Sunt momente în care mergem prin viață și uităm cine suntem.

Ne lăsăm distrași de viziunea altor oameni și împrumutăm visuri fără să realizăm că nu sunt ale noastre.

• Poate că și tu ai uitat, la un moment dat, cine ești și în visul cui trăiești.
• Poate că ai fost atât de ocupat să fii acolo pentru ceilalți, încât ai început să nu mai fii acolo pentru tine.
• Poate că ai construit o viață care, din exterior, părea să aibă tot ce trebuie, dar undeva înăuntrul tău știai că lipsește ceva.
• Poate că ai încercat să înțelegi, să repari, să controlezi, să o iei de la capăt, să-ți găsești locul.

Și poate că, după toate acestea, ai ajuns în același loc:

„Dar eu unde sunt în toate astea?”

Cred că există momente în viață în care nu avem nevoie să devenim altcineva. Avem nevoie să ne întoarcem către cine suntem, să ne reamintim.

De aici a început și călătoria mea. Nu din dorința de a avea toate răspunsurile. Ci dintr-o întrebare: cine sunt eu, dincolo de tot ceea ce am învățat că trebuie să fiu? Aparent aveam tot ce îmi doream, dar simțeam o nevoie profundă de a mă cunoaște cu adevărat.

Am căutat răspunsul în multe locuri. În oameni, în relații, în muncă, în călătorii, în studiu, în experiențe care m-au dus mult dincolo de ceea ce credeam că este viața mea. Am trecut prin perioade în care am construit. Prin perioade în care am pierdut. Prin momente în care a trebuit să o iau de la capăt. Și, de fiecare dată, viața m-a întors către aceeași întrebare:

„Paula, tu ce alegi?”

Cu timpul, am înțeles că nu toate răspunsurile vin atunci când căutăm mai mult. De multe ori vin atunci când ne oprim. Când nu mai fugim de noi. Când facem liniște. Când ne uităm sincer la ceea ce trăim. Când avem curajul să vedem ce repetăm. Când ne ocupăm locul. Când încetăm să mai trăim viața pe care credem că trebuie să o trăim și începem să ascultăm viața care ne cheamă. Și, mai presus de toate, când ne amintim că nu suntem singuri în această călătorie.

Eu cred în Dumnezeu, în acel Tată Creator. Cred că există un sens mai mare decât ceea ce putem vedea într-un anumit moment. Cred că Dumnezeu nu ne pierde nici atunci când noi ne pierdem pe noi. Și cred că întoarcerea la noi înșine este și întoarcerea către El.

De aceea există Drag de Noi.

Nu pentru că eu am găsit toate răspunsurile. Ci pentru că am învățat cât de important este să ai un loc în care poți să cauți fără să fii judecat. Un loc în care poți să-ți odihnești sufletul. Un loc în care poți să vii exact așa cum ești: obosit, confuz, puternic, vulnerabil, la început, resemnat, descurajat, la capătul unei etape. Sau pur și simplu cu sentimentul că ceva din tine cere să fie ascultat.

Am creat locul de care și eu aș fi avut nevoie în unele dintre cele mai dificile momente ale vieții mele.

Un loc în care omul nu vine să fie „reparat”. Ci să fie văzut. Ascultat. Înțeles. Ghidat. Și, puțin câte puțin, să se întoarcă la el.

Eu nu sunt aici să îți spun cine să fii. Sunt aici să susțin un spațiu în care să poți descoperi singur. Să te întrebi. Să te vezi. Să simți. Să înțelegi. Să alegi. Să îți ocupi locul. Să ai curajul să-ți trăiești propriul destin. Să îți amintești ceva ce ai știut dintotdeauna: că în tine există mai mult decât ai fost învățat să vezi.

Sunt Paula Mihalcea.

Coach transformațional și facilitator de constelații familiale sistemice, formată în România și la Institutul Bert Hellinger din Olanda, cu un parcurs de peste 13 ani de studiu al omului și al proceselor de transformare.

Dar, dincolo de toate acestea, sunt un om. Un om care caută. Un om care învață. Un om care a avut nevoie, la rândul lui, să se întoarcă la sine și să se aleagă zi de zi. Și din acest motiv pot să înțeleg cât de important este să ai pe cineva lângă tine atunci când faci același drum.

Cu drag de mine, de tine, de noi,— Paula