Povestea
Drag de Noi nu a început cu un business plan. A început cu un om.
Cu un om care avea multe întrebări și foarte puține răspunsuri.

De unde a pornit totul
Cu mai bine de 13 ani în urmă, am început să studiez omul, pentru că voiam să mă înțeleg pe mine și să-mi întăresc relația cu Dumnezeu.

Voiam să înțeleg de ce ne este frică. De ce iubim așa cum iubim. De ce repetăm anumite povești. De ce uneori știm ce avem de făcut și totuși nu reușim să facem acel pas. De ce ducem lucruri care poate nici măcar nu au început cu noi. Și, mai ales, voiam să înțeleg cine sunt eu dincolo de toate rolurile pe care le aveam și cum ne putem conecta cu esența noastră.
Am căutat răspunsuri în multe locuri. Am urmat formări și școli, uneori chiar patru în paralel. Am testat diverse terapii. Am căutat în oameni, în cărți, în școli, în experiențe și în călătorii.
Dar, în esență, căutam același lucru: voiam să mă întorc la mine.
Și să învăț să mă conectez cu Dumnezeu, cu viața, cu corpul meu și cu acea parte profundă din mine pe care simțeam că trebuie să o descopăr. Nu știam atunci, dar toate aceste căutări mă pregăteau pentru propria mea viață.
Viața nu m‑a învățat doar din cărți
Au venit momente în care toate lucrurile pe care le învățasem au fost puse la încercare.
Am divorțat.
Am trecut printr-o perioadă în care am fost suspectă de cancer.
Copilul meu s-a confruntat cu o problemă de sănătate.
Am pierdut lucruri care, până atunci, îmi dădeau sentimentul de siguranță: stabilitate, statut social, confort material, familia așa cum o știam și identitatea profesională pe care o construisem în corporație. Și, la un moment dat, a trebuit să o iau de la zero de mai multe ori. Viața avea să mă învețe cum devine totul posibil atunci când credeam că este imposibil.
Am plecat din corporație și am ales antreprenoriatul, fără experiență în acest domeniu și fără să știu dacă voi reuși. Au fost momente în care mi se părea imposibil.
Dar exact acolo am început să înțeleg ceva ce nu putea fi învățat din nicio școală:
Uneori, atunci când viața pe care ai construit-o se destramă, începe să se vadă viața care este cu adevărat a ta.
Constelațiile – o parte importantă din drumul meu
Constelațiile familiale au fost una dintre cele mai importante întâlniri din propria mea călătorie. Au fost metoda prin care am început să văd altfel lucrurile pe care le trăiam.

Am început să înțeleg cât de multe putem duce din iubire. Cât de ușor putem prelua povești, frici și responsabilități care nu sunt ale noastre. Cât de mult ne poate influența familia, chiar și atunci când nu suntem conștienți de acest lucru.
Și, poate cel mai important, am început să înțeleg ce înseamnă să îmi găsesc locul.
- Să fiu copilul părinților mei.
- Să las ceea ce nu îmi aparține acolo unde îi este locul.
- Să îmi dau voie să îmi trăiesc propria viață. Nu perfect. Nu fără greutăți. Dar a mea.
Constelațiile nu mi-au rezolvat viața. M-au ajutat să o văd altfel. Iar uneori, când vezi altfel, începi să alegi altfel.
Așa s-a născut Drag de Noi
În urmă cu cinci ani, din toate aceste experiențe s-a născut Drag de Noi. Nu am pornit cu experiență în antreprenoriat. Nu aveam un spațiu mare. Nu aveam toate răspunsurile. Aveam doar o dorință foarte clară:

Să creez locul de care și eu aș fi avut nevoie în cele mai grele momente din viața mea.
Un loc în care omul să poată veni
La început, era un spațiu în care oamenii puteau veni să se relaxeze și să se reconecteze. Dar, în timp, am înțeles că oamenii nu vin doar pentru relaxare. Vin cu poveștile lor. Cu relațiile lor. Cu fricile lor. Cu pierderile lor. Cu întrebările lor. Cu dorința lor de a schimba ceva.
„Vin să mă simt bine, să mă relaxez și să evoluez.”
„Vin să mă înțeleg, să mă echilibrez, să mă aleg pe mine.”
Și am înțeles că Drag de Noi este mai mult decât un centru. Este un loc de întâlnire cu tine.
Ce este Drag de Noi astăzi
Un spațiu dedicat omului. Un spațiu în care corpul, mintea, emoțiile, relațiile și partea profundă a ființei nu sunt privite separat. Pentru că omul nu vine împărțit pe bucăți.

Când ești obosit, nu este obosit doar corpul. Când treci printr-o despărțire, nu suferă doar inima. Când trăiești o frică, corpul o simte. Când repeți un tipar, acesta se poate vedea în relațiile tale, în alegerile tale și în felul în care te raportezi la tine. De aceea, la Drag de Noi aducem împreună mai multe forme de lucru:
Dar acestea sunt doar instrumentele. Omul este centrul.
Misiune, viziune, promisiune
Nu vrem să trăim în locul oamenilor. Nu vrem să le spunem cine trebuie să fie. Nu vrem să îi facem dependenți de noi. Vrem să îi însoțim.
Să le oferim oamenilor un spațiu în care să se poată opri, să se poată vedea, să se poată înțelege și să își găsească propriul drum. Le oferim susținere, experiențe și instrumente care îi pot ajuta să se reconecteze cu ei înșiși și să treacă prin schimbările vieții cu mai multă claritate, echilibru și putere.
Pentru o parte din drum. Cu respect. Cu empatie. Fără frică. Cu blândețe. Și cu încrederea că fiecare om are propriul lui drum.
O lume în care oamenii să nu mai fie nevoiți să se piardă pe ei pentru a fi iubiți, acceptați sau suficienți.
- să putem avea grijă de ceilalți fără să ne abandonăm pe noi
- să putem spune „nu” fără vinovăție
- să putem cere ajutor fără rușine
- să putem pleca din locurile care nu ne mai fac bine
- să putem rămâne atunci când alegem conștient să rămânem
- să ne putem privi povestea cu mai multă înțelegere
- să avem curajul să ne trăim propria viață
Vrem să contribuim la o lume în care oamenii se simt mai aproape de ei înșiși și, prin asta, mai aproape unii de ceilalți.
Nu promitem că viața va deveni ușoară. Nu promitem că nu vei mai avea momente grele. Nu promitem transformări peste noapte. Și nu credem că cineva din afara ta poate să îți rezolve viața.
Ce putem oferi este un loc în care să începi să te vezi pe tine așa cum ești. Un loc în care să fii ascultat. În care să poți pune întrebări. În care să poți înțelege. În care să poți respira și să te poți odihni în tine.
Un loc în care să poți fi tu.
Esența Drag de Noi
Nu trebuie să devii altcineva ca să fii bine. Poți începe prin a te întoarce la tine.
La corpul tău. La emoțiile tale. La esența ta. La relațiile tale. La ceea ce este cu adevărat important pentru tine. Și, pas cu pas, să îți construiești viața dintr-un loc mai aproape de cine ești.
Drag de Noi nu este despre a deveni altcineva. Este despre a te întoarce la tine. Și noi suntem aici să mergem alături de tine. Nu în locul tău.
Principiile Drag de Noi
Cum lucrăm cu oamenii.
Acestea sunt principiile care stau la baza brandului și a felului în care lucrăm cu oamenii.
01Omul înaintea metodei+
Nu credem că o metodă este potrivită pentru toată lumea. Nu pornim de la „ce știm noi să facem”. Pornim de la: „Ce are nevoie omul din fața noastră?”
Metoda este instrumentul. Omul este centrul.
02Nu te reparăm+
Nu credem că oamenii sunt stricați și trebuie reparați. Credem că fiecare om are o poveste. Uneori are nevoie să o înțeleagă. Uneori să o accepte. Uneori să lase ceva în urmă. Uneori să învețe ceva nou. Și uneori doar să fie văzut.
Nu venim să te reparăm. Venim să te însoțim.
03Respectăm ritmul fiecărui om+
Nu toți oamenii sunt pregătiți să vadă aceleași lucruri în același timp. Nu toți au nevoie de aceeași experiență. Nu toți se schimbă în același fel.
De aceea nu forțăm. Nu grăbim. Nu judecăm. Respectăm ritmul în care fiecare om poate face următorul pas.
04Întâi relația, apoi transformarea+
Credem că schimbarea reală începe acolo unde există siguranță și încredere. Înainte de orice metodă, există omul. Înainte de orice tehnică, există relația. Înainte de orice transformare, există sentimentul că poți fi văzut exact așa cum ești.
Nu putem merge alături de un om dacă nu îl întâlnim mai întâi cu adevărat.
05Puterea nu înseamnă să duci totul singur+
Am fost învățați că omul puternic este cel care rezistă. Noi credem altceva. Uneori puterea înseamnă să spui: „Nu mai pot.” „Am nevoie de ajutor.” „Nu știu.” „Mi-e frică.” „Am nevoie să mă opresc.”
A cere ajutor nu te face mai slab. Te face uman.
06Ceea ce este al tău, îți aparține. Ceea ce nu este al tău, poate fi lăsat jos.+
O parte importantă din transformare este să învățăm să facem diferența între: ce simțim noi, ce ne aparține, ce alegem, și ceea ce am dus pentru alții.
Putem să ne iubim familia fără să trăim viața în locul ei. Putem să ne respectăm trecutul fără să rămânem blocați în el. Putem să onorăm ceea ce a fost și să alegem ceea ce urmează.
07Ne întoarcem la viață+
Dezvoltarea personală nu este un scop în sine. Nu vrem să petrecem toată viața analizându-ne. Vrem să putem trăi. Să iubim. Să muncim. Să creștem copii. Să construim. Să râdem. Să ne bucurăm. Să avem relații. Să greșim. Să o luăm de la capăt. Să fim prezenți în propria viață.
Tot ceea ce facem aici trebuie să ne ducă, în cele din urmă, înapoi în viață.
Valorile noastre
Ce ne ghidează.
Putere
Curajul de a privi adevărul și de a face următorul pas.
Evoluție
Nu să devenim altcineva, ci să ne aducem mai aproape de cine suntem.
Empatie
Să întâlnim omul fără judecată și fără superioritate.
Echilibru
Între a face și a fi. Între ceilalți și noi. Între corp, minte și emoții.
Respect
Pentru povestea, limitele, alegerile și ritmul fiecărui om.
Serviciu
Tot ceea ce facem există pentru oameni, spre binele tuturor.